Pagina principala - George Spaiuc - pictor figurativ - tablouri, pictura, peisaje, pictura in ulei, pictura pe panza, tablouri, pastel, arta, irisi, castani, peisaje urbane, flori, liniste patriarhala, peisaje rurale
1.
Vasilian Doboş, Arhivarea plastică a istoriei,
Dacia
Literară, Nr. 53, februarie 2004.
2.
Aurel Dorcu, Armonii Cromatice de Toamnă,
Hyperion –
Caiete Botoşănene, Nr. 4 / 2003
-expoziţie
de pictură la Galeriile Luchian-
3.
Gellu Dorian, Doi pictori la Galeriile “Stefan
Luchian”,
Monitorul de
Botoşani,7 noembrie 1998
4.
Valerian Ţopa, Senzaţia de rece a lumii,
Gazeta de
Botoşani, 26 mai 1994.
5.
Horaţiu Ioan Laşcu, Un artist în faţa
lumii,
Gazeta de
Botoşani, 19 mai 1994.
Vasilian Doboş, Arhivarea
plastică a istoriei,
Dacia Literară, Nr. 53, februarie 2004.
Prin George Spaiuc avem a face cu o pictură a entuziasmului. Aşa putem defini întru început expoziţia de la Galeriile de artă “Pod Pogor-fiul” ale Muzeului Literaturii Române Iaşi.
Arta sa poate fi localizată în descendenţa unei tradiţii, atât româneşti cât şi externe, asumate ca matrice corespunzătoare genotipului său creator: o exuberanţă expresivă, temperată de ţesături şocante, dezinvolte, unde libertatea pensulaţiei, întălneşte rigoarea compoziţiei, asocieri cromatice porţionate matematic. Întregul, deşi pare dispersat, ca în urma unei explozii sufleteşti, se încheagă intr-o nouă structură, sub care întâlnim o altfel de realitate, imaginea trăită.
Există în arta sa o denaturare a imaginarului tradiţionalist spre experienţe legiferate din impresinism şi postimpresionism, dar implicând şi dramatismul impresionist, din care gustă atât umbrele cât şi miezul. Această compilaţie îi oferă stil personal.
Experienţa, prin cotactul cu atmosfera Italiei, îl împlineşte şi-i diversifică paleta, înţelegerea relaţiilor dintre forme, altele decât cele familiale, zilnice ale Botoşanilor (fiindcă acolo trăieşte) şi istoria patinată de timp, perfect corespunzătoare compoziţiei sale sufleteşti. Spaiuc arhivează istoria, pe cale să se pulverizeze, puţinele oaze patriarhale, pictura sa devenind document, printro tratare inteligentă, fără accente fade, fără să distrugă vieţile, conţinute de imaginea reală, substanţializează, reinvesteşte o altfel de energie, cu marcă estetică, livrează vitalitate.
La maeştri, Spaiuc s-a uitat doar cu coada ochilui, respectănd distanţa cuvenită, creăndu-şi independenţă, ajungănd la poezie plastică, temperamentală, contemplată, filtrată, cu identitate recognoscibilă, picturile sale au cosmicitate şi cred că aici impune arta sa o dezvoltare amplă, câstigând suveranitatea meritată.
Aurel Dorcu, Armonii Cromatice de Toamnă,
Hyperion –
Caiete Botoşănene, Nr. 4 / 2003
-expoziţie de pictură la Galeriile Luchian-
Îmi place să ascult în timpul toamnei, mai mult decât în restul anului, muzică de Schubert, întrucât sonurile sale sunt variate şi multiple, colorate ca şi haina multicoloră a toamnei, sonuri de cele mai multe ori, cu aer optimist. Muzică de Robert Schuman, pentru că ea respiră o melancolie calmă, atât de consonantă cu atmosfera toamnei, cu ecouri de regret pentru despărţirea de lumina şi căldura verii. Şi în lecturile de poezie mă opresc mai curând asupra paginilor din Verlaine, Esenin, Bacovia.
Toamna bogată în roade şi culori, îşi află astăzi ecou, în mod fericit, spre bucuria şi satisfactia noastră, în expoziţia pe care ne-o oferă pictorul Georgel Spaiuc.Nici că se putea un dar cromatic mai potrivit, univers de lumină şi culoare de imagini sincere şi sensibile!
El
pleacă din însuşirile native ale unui om talentat, provine din exemplu
şi îndrumările domnului profesor Hreniuc, din anii Şcolii de
Arte, se amplifică şi evoluează prin contactul cu pictura
consacrată din
Anii ultimi petrecuţi la Roma, în casa fratelui său, inginer, i-au oferit prilejul de a vedea arta unor mari muzee şi a unor expoziţii temporare, de o valoare greu de exprimat (Monet în primul rând, dar şi Velasqez, Van Gogh). A contat foarte mult şi faptul că artistul lucrează permanent, că este numai relativ mulţumit de realizările şi că tinde mereu să se depăşească.
Îl cunosc de mai mult de 15 ani. Ne-am apropiat datorită înclinărilor noastre comune spre artă, către pictură îndeosebi.eu ca amator şi ca om cu interes şi pasiune pentru educarea elevilor mei pe tărâmul muzelor. I-am urmărit expoziţiile anterioare, despre una din ele am scris în revista “Hyperion” a Consiliului de Cultură Botoşani. Expunea atunci împreună cu Aurel Azamfirei. Mi-a plăcut de atunci arta sa şi m-am împrietenit cu omul Spaiuc. Cu satisfacţi l-am auzit de curând pe domnul profesor Hreniuc spunându-mi că Georgel a evoluat mult pe tărâm artistic. Este şi convingerea mea, exprimată şi prin faptul că am venit să vorbesc la deschiderea expoziţiei. Merită, pentru că este frumoasă în accepţiunea curentă a termenului. Place, satisface şi pe cei avizaţi.
Un ansamblu de imagini variate ca sursă de inspiraţie, peisaje după natură, un grup aparte floral, peisaj arhitectonic, urban şi rural. Din lucrările peisajului urban din Roma veche, majoritatea lucrărilor au rămas la amatorii de artă de acolo, prin achiziţii. Încerc să mă opresc asupra temelor menţionate, referindumă la lucrările de faţă şi la alte câteva care îmi aparţin mai de mult. Din peisajul natural mă captează florile şi siluetele bogate ale castanilor, imaginile impunătoare şi sobre ale chiparoşilor. Dăruit peisajului, pe care îl cultivă cu predilecţie şi pasiune, era de aşteptat ca florile să abunde pe pânzele sale. În primul rând flori viguroase, intens colorate, în care se simte sevele puternice ale pământului. Ele mă duc cu gândul la florile lui Dumitru Ghiaţă, evident diferite ca forţă de expresie şi specific de culoare. Flori asemeni firii sale de om puternic şi optimist, ele exprimă farmecul, bucuria, resimţită de noi când le privim. O menţiune deosebită, specială, pentru câmpurile de maci. Privindu-le pentru o clipă ne încearcă gândul câmpurilor de maci a lui Monet şi emoţiile celebrelor pânze ale pictorului Ioan Gherghiu “Grădinile suspendate”. Probabil contactul cu expoziţia Monet de la Roma să fi contribuit şi el la abordarea acestor compoziţii, care par şi ele grădini ale raiului floral, cu care te contopeşti prin admiraţie. Câmpurile de maci par veritabile variaţiuni de virtuozitate, pe infinite tonuri de roşu, amintindu-mi de splendidele “Variaţiuni pe coarda sol” ale lui Johan Sebastian Bach. Un padant imagistic şi afectiv, în coroanele bogate, luxuriante ale castanilor. Castani văzuţi de la fereastra apartamentului său în grădina bisericii Sfântul Gheorghe. Castani în momente diferite ale vestigiului floral. Miracolul lor îmi aminteşte de fundalurile de pădure cu copiliţe, încărcate cu şorţuri de flori de Auguste Renoir.
În anii în care a pictat în Italia la Roma, a surprins numeroase aspecte din peisajul Cetăţii Eterne. Artistul a fost atras îndeosebi de imaginea pieţelor romane, păstrând vestigiile antice, cu ruinile de coloane de marmură, întregi sau frânturi, fundaţii, pietre din vechile construcţii, toate aduse parcă la viaţă de siluetele de un verde intens al chiparoşilor. Fundalurile de clădiri mai noi amplifică atmosfera de continuitate de viaţă. Dominantele cromatice de maronuri, verde, griu, albastru, adecvate modelelor, conferă atmosfera de trecut, de neuitat şi de perenitate. De măreţie istorică apusă şi mereu prezentă.
Din
ahitectonica rurală mă opresc asupra unei pânze din 1996, dragă
mie şi care îmi aparţine, “Case la Manoleşti”. Câteva case la
margine de sat, ivite printre arbori înalţi, care le învăluie într-o
atmosferă de poveste şi de tihnă eternă, specifică
satelor de odinioară. Oamenii nu se mai văd dar atmosfera tabloului
respiră pezenţa lor afectivă şi de viaţă
harnică, curată spiritual. Simfonie de tonuri sobre, luminate de mici
zone de galben şi alb, toate orchestrate, în care amintirea şi
meditaţia încântă. Când mă vizitează, privimi din nou lucrările
din mica mea colecţie şi eu îndrăznesc să-i spun: “este
capodopera picturii tale”. El zâmbeşte cumva aprobativ, lăsând
să înţeleg, fără cuvinte, că alte lucrări mai noi
sunt mai realizate şi mai preţuite de către el. Îmi place
şi imaginea cu peisajul “Case din Sarafineşti”, prezent în
expoziţie, investit cu poezie şi frumuseţe şi “Vedere din
Tărgul Ocna”, de asemeni, aparţinându-mi. Un cartier de case vechi,
clădite succesiv pe un clin de deal. Imaginea unui orăşel cu aer
de trecut şi de calm, pe care o exprimă cromatic
Însuşirile definitorii ale picturii lui Georgel Spaiuc cred că sunt: firescul imaginilor, atmosfera lor de poezie şi frumuseţe şi varietatea coloritului. În artă, în pictura figurativă, asemănarea imaginii artistice cu modelul este esenţială. Asemănare transfigurată prin eul creator al artistului, dar care păstrează atributele de firesc şi adevăr, departe de orice umbră de improvizaţie şi artificial. În pictura lui Spaiuc florile, peisajele, arborii, casele sau palatele sunt aidoma lor, dar pulsând de viaţă şi de emoţie. Artistul înzestrat şi sensibil trăieşte totdeauna o multitudine de gânduri şi sentimente în vecinătatea modelelor sale în timpul creaţiei. De sentimente îndeosebi. Prin sensibilitatea cu care este înzestrat şi prin dexteritate tehnică, însuşită în timp, artistul transpune prin logodna fericită dintre culoare şi lumină, dintre zonele luminoase şi cele adumbrite, sentimentele încercate de el în fervoarea creaţiei. E conferă picturii aura de poezie, care ne emoţionează, ne subjugă. Poezia picturii prezente respiră îndeosebi bucuria generală de frumuseţea naturii, de miracolele ei. Trezeşte încredere, speranţă, calm şi echilibru spiritual. Tristeţea, zbuciumul, durerea sunt departe de fiinţa sa şi de arta sa. O poezie calmă, luminoasă, ca în pastelurile bardului de la Miceşti. Pictura este prin definiţie arta culorii. Fără a ignora desenul, pregătind lucrarea şi fiind în simbioză cu aspectul cromatic, sunt convins că pictorul Spaiuc desenează mai ales prin culoare. Foarte rar intervine prin linii finale de contur. Culorile sale sunt vii, luminoase, din cale mai multe ori, în stare pură. Aşternute într-un tempo lent, dar uneori şi prin izbucniri, permiţând realizarea gândurilor încercate şi surprinderea sentimentelor trăite în vecinătatea modelelor. Preferă tonurile de verde, albastru, maron, fără a trăda rozurile discrete, roşul viu, galbenul limon. Sunt străine culorile edulcorate, parfumate. Este înzestra şi cu harul învecinărilor cromatice, fericit orchestrate, fiindu-i proprii efectele contrastelor şi al armonizării prin degradeuri suptile. Jocul suprafeţelor de culoare realizează un ademenitor univers de acorduri şi poezie. Admir în pictura sa şi ştiinţa compoziţiei, imaginile dispuse, grupate adecvat, încât să contribuie la aspectul firesc de spaţiu.
Între artistul creator şi omul în cauză nu există o corespondenţă deplină, totălă, în principiu. Dar majoritatea constatărilor de structură spirituală sunt prezente şi în operă. Pentru omul Spaiuc se impun şi ne impresionează sinceritatea, cinstea, hărnicia, perseverenţa, modestia şi amiciţia. Prietenia sa m-a bucurat şi m-a susţinut moral mereu. De la mine nu avea nici cel mai mic avantaj material, decât discuţiile despre artă. Şi m-a vizitat mereu, mi-a scris şi mi-a telefonat mereu din Italia, cănd noi aveam reţineri şi pentru un telefon local. Însuşirile amintite se simt şi în arta sa, stimulată şi înobilată de ele. Mă bucur şi mă nândresc cu prietenia sa.
Cred că picturile sale din expoziţia prezentă sunt în fericită consonanţă cu corola de frumuseţi a toamnei actuale şi că unele din lucrări ar putea bucura interioarele noastre.
În numele meu şi al dumneavoastră, îl felicităm cu căldură şi preţuire.
George Spaiuc este un pictor deja aşezat într-un limbaj sigur, descendent din pictura clasică românească, stilizată şi adusă în manieră proprie. Şi el este absolvent al Şcolii de Artă, cu studii libere de pictură. Are la activ mai multe expoziţii personale de pictură la Botoşani şi Suceava, şi participă la expoziţii de grup, în ţară şi la Botoşani.
În 1997 obţine obţine premiul III pentru pictură. Acurateţea picturii lui George Spaiuc denotă o experienţă acumulată în faţa şevaletului. Pictorul nu doreşte cu tot dinadinsul să fie original, ci mai curând să ofere ochiului imagini picturale desăvârşite care ţin de canoanele plastice ale picturii.
Este de pe acum un pictor de colecţie. Tablourile lui pot decora cu gust interioarele, fără a deranja sau a-şi pierde din valoare, aşa cum se întâmplă cu multe din lucrările contemporanilor.
Abordând teme cunoscute, de la peisaj la naturi moarte, de la flori la pasteluri bine dozate din care dispare patetismul ieftin, George Spaiuc se înscrie în linia de certe promisiuni a tinerii picturi româneşti tradiţonale.
Sondarea peisajului rustic îmbinat în elementele sale existenţiale denotă o legătură puternică a pictorului cu imaginea ce-i stăruie în minte.atunci când pictează.
Două certe promisiuni ale picturii Botoşănene, două modalităţi de exprimare diferite care însă în expoziţia de faţă, se completează foarte bine
Valerian
Ţopa, Senzaţia de rece a lumii,
Gazeta de
Botoşani, 26 mai 1994.
Expoziţia de pictură Georgel Spaiuc, deschisă la Galeriile de Artă “Stefan Luchian” din Botoşani vine frumos în contextul unor bine intenţionate manifestări culturale reunite însă sub un titlu nefericit ales: “Zilele educaţiei permanente”. Este prima expoziţie după îndelungata renovare a Galeriilor de Artă şi reuşeşte să impună o ţinută artistică şi un mod propriu de filtrare a lumii.
Georgel Spaiuc s-a născut la 8 aprilie 1964 la Hlipiceni Botoşani, este absolvent al Şcolii de Arte din municipiu, participând din anul 1988 la manifestările expoziţionale.
Prezent în taberele de pictură Agafton consecutiv în ediţiile 1993,1993, precum şi la expoziţia de grup de la Galeria de Artă AVAN – POST din capitală, Georgel Spaiuc are deja o biografie artistică ce i-a permis saltul la, această expoziţie personală ce reuneşte 38 de pânze pictate cu înfrigurarea inspiraţiei debordante în ultimile 6 – 7 luni.
Ce surprinde la el este depăşirea şi părăsirea şabloanelor în această adevărată artă a mânuirii floretei, care este tehnica peisajului. Primul câştig este tocmai transfigurarea peisajului conform propriilor experienţe de reflectare a lumii. A unei lumi dure. Nu trebuie să ne inducă în eroare masca tragic-blajină a pictorului căci spiritul său, deopotrivă fin şi însolit demonstrează un exerciţiu contrar: o reflectare tăioasă a lumii şi o mare putere de creaţie.
Adevărate stenograme de culoare, imaginile sale au totuşi dominante regale în violeturi preţioase şi albastruri profunde, ceea ce crează o puternică senzaţie de rece a lumii înconjurătoare. Culorile sale au o asemenea concreţe încât îţi vine să le atingi cu vârfurile degetelor. Des folosită este tehnica pensulaţiei iuţi în tuşe late împăstate şi nervoase. Pe alocuri negrul invadeză imaginea cu o insistenţă răuvoitoare pentru că artistul e un impetuos. Tuşele expediate sunt de altfel cele care închipuie o lume în continuă mişcare şi de aici senzaţia de legănare a imaginii şi a elementelor ei.
Majoritatea picturilor sunt peisaje de la Stânceşti, Agafton şi Ipoteşti, foarete rar răsărind în parcursul expoziţiei câte o floare. Şi nu sânt peisaje idilice. Nici interiorizate. Sunt peisaje tensionate de un dramatism ascuns de care, poate, artistul nu este conştient ! Aceasta este de altfel şi calitatea care trage întreaga expoziţie, (în ciuda unor inerente stângăcii) din zona mediocră a obişnuitului şi o propulsează în lumina artei autentice. Pentru că de la acest debut vom aştepta mult mai mult în viitor !
Horaţiu
Ioan Laşcu, Un artist în faţa lumii,
Gazeta de
Botoşani, 19 mai 1994.
Duminică, 22 mai, ora 16.00 se va vernisa, la Galeriile de Artă “Stefan Luchian” din municipiu espoziţia de pictură a
artistului plastic botoşănean George Spaiuc. Lucrările acestui împătimit al culorii dau senzaţia de clătinare a lumii, de readucere la puritate, la o înţelegere a esenţelor. Game restrănse, intens susţinute valoric, ne supun privirii o lume construită după o simţire şi gândire personală.
Geoge Spaiuc este un pictor, care pe suprafaţa pânzei poate trasa lumi nebănuite, rafinate, eliberate de orice fel de complexe, în fond “execuţii” majore ale trăirilor sale. Arta sa impune o atmosferă aparte, o gândire plastico-poetică din care nu lipsesc nici contorsionările expresioniste, nici rafinamentul fov.
Expoziţia lu George Spaiuc va fi, fără indoială, un eveniment – acest târg al vieţii comune şi al poeziei. O lume sentimentală, discontinuă, se întregeşte pictural prin George Spaiuc.
Last revised:
Contact impresario: cojocarupa@yahoo.com
Edited: www.artgive.go.ro